2.055 articole găsite pentru „IT”.
-
SISTEM AUTOMAT DE IRIGARE PRIN PICURARE ALIMENTAT DE LA PANOURI FOTOVOLTAICE
Şef. lucr. dr. ing. Laurenţiu ALBOTEANU, Prof. dr. ing. Gheorghe MANOLEA, Ing. Constantin DOBOŞERIU
Protejarea resurselor naturale prin utilizarea raţională şi eficientă a acestora este una dintre problemele la nivel mondial cu care se confruntă specialiştii. Apa ca de altfel şi combustibilii clasici fac parte din resursele naturale importante ale Terrei. L…
-
VALORIFICAREA ENERGIEI VALURILOR.VALORIFICARE. CONCLUZII
Partea a II-a
Prof. univ. em. dr. ing. Mircea BEJAN, Ing. Ioana BĂLAN (Franta), Barbu BEJAN (Franta)
Combustibilii fosili (petrol, cărbune, gaze) se consumă într-un ritm ameţitor așa că trebuie să accelerăm descoperirea și exploatarea energiilor regenerabile. Totuși, captarea energiei solare se lovește de costuri mari de implementare și eficienţă mică, iar p…
-
APLICAREA ANALIZEI DE CORELAŢIE PENTRU EVALUAREA EFICIENŢEI INCUBATOARELOR DE AFACERI DIN REPUBLICA MOLDOVA
Lector superior Aliona DODU (Republica Moldova)
Incubatoarele de afaceri, ca orice alt mecanism economic, trebuie să facă faţă sistemului de evaluare a beneficiilor realizate şi a impactului său economic. Există anumite criterii care permit evaluarea, iar performanţa şi succesul pot fi analizate prin două …
-
IMPORTANŢA ERGONOMIEI ÎN PROCESUL DE PROIECTARE
Lector superior Elena MADAN
Scopul acestui articol este de a evidenţia necesitatea unui studiu ergonomic la toate specialităţile ce presupun proiectarea unui produs. Însuşi proiectantul este necesar să fie familiarizat cu sfera de activitate a ergonomiei şi în momentul proiectării să nu…
-
AN APPROACH FOR CREATING WEAR AND FAILURE MODELS SUPPORTING MAINTENANCE DECISION
Eng. Ion MADAN, Ph.D (Germania)
Pentru a dezvolta cea mai bună politică de întreţinere și a mări competitivitatea, producătorii ar trebui să ia în considerare avantajele sistemului Condition Based Maintenance (CBM). O parte din programele CBM sunt metode de prognostic care sprijină deciziil…
-
CONVERTOARE STATICE DE PUTERE UTILIZATE ÎN CONVERSIA ENERGIEI, EFICIENTE ENERGETIC SAU UTILE ÎN PROCESUL CONVERSIEI
Conf. dr. ing. Ion POTÂRNICHE, C.S. I, Ing. Cornelia POPESCU, C.S. III, Drd. ing. Mina GHEAMALINGA, C.S. III
În lucrare sunt prezentate rezultatele cercetărilor efectuate în mulţi ani de activitate în domeniul soluţiilor tehnice din zona conversiei energiei utilizând convertoare statice de putere, evidenţiindu-se atât aspectele cvasicunoscute privind utilitatea aces…
-
LANDFILLING OF WASTE INCINERATION RESIDUES BY STABILIZATION-SOLIDIFICATION
Mihail Reinhold WÄCHTER, Ioana IONEL , Petru NEGREA, Mircea Dorin VASILESCU, Adriana Raluca WÄCHTER
Incinerarea deşeurilor menajere se practică de mult timp, fiind una din principalele soluţii sustenabile a managementului integrat al deşeuriolor. Pe plan mondial, protecţia mediului înconjurător este din ce în ce mai severă ceea ce impune construirea unor in…
-
SOLUŢII MODERNE DE PODURI APLICATE ÎN ROMÂNIA ÎN ULTIMELE DOUĂ DECENII
Dr. ing. Victor POPA
Deschiderea porţilor către ţările dezvoltate după 1990 a determinat şi progresul în concepţia şi execuţia podurilor în România. Cel mai important pas l-a constituit încrederea în posibilităţile inginerilor noştri de a găsi noi soluţii şi de a folosi materiale…
-
SISTEMUL 20 DE CHEI – PROGRAM PRACTIC DE DEZVOLTARE A ÎNTREPRINDERII
Rodica BALABAN, Demian UŞANLÎ
În scopul creşterii culturii generale de producţie la un nivel modern, asigurării unei organizări clare a producţiei şi utilizării eficiente a resurselor, este necesară implementarea „20 Key System “ – Program Practic pentru Îmbunătăţirea Continuă a Companiei…
-
PROIECTAREA ECHIPAMENTELOR SUB PRESIUNE CU CONSIDERAREA DETERIORĂRII PRODUSĂ DE FISURI
Valeriu V. JINESCU1,Vali-Ifigenia IORDĂCHESCU (NICOLOF)
Din procesul de fabricare rezultă microfisuri şi defecte în echipamentele sub presiune (EP). În prezent proiectarea echipamentelor sub presiune constă în: - proiectarea EP fără fisuri pe baza metodei analitice sau/şi a metodei cu elemente finite; - analiza ru…
-
PREDICTIVE MAINTENANCE APPLIED TO LASTING EQUIPMENT
Velicu ŞTEFAN, Ionel PĂUNESCU, Marius PARASCHIV, Paul Liviu PĂUNESCU
This paper highlights the research conducted for proactive maintenance application by analyzing vibration and temperature monitoring during equipment operation, a method that provides a beneficial way clear, comprehensive and thorough to maintain normal opera…
-
DYNAMICAL BEHAVIOR OF HARDWOOD SPECIES SUBJECTED TO CYCLIC BENDING STRESSES
Mariana Domnica STANCIU, Ioan CURTU, Adriana SAVIN
Hardwood species as beech, maple, cherry, alder are used in common application such furniture, musical instruments, ornaments in automotive construction, panels and floors. The stresses vary in time as intensity, duration and type. From this point of view, so…
-
COMPARATIVE DISCUSSION ABOUT THE DETERMINING METHODS OF THE STRESSES IN PLANE SLABS
Codrin PRECUPANU, Dan PRECUPANU, Ștefan OPREA
In this paper it is presented the necessity of intense developing of the finite differences method, highlighted by the authors since the first Congress of Numerical Calculus in Bruxelles 1992, at the determining of the stress state in plane structural element…
-
COMPUTING SYSTEMS MULTI-OBJECTIVE OPTIMIZATION USING DOMAIN-KNOWLEDGE
Lucian N. VINȚAN
The main aim of this short paper is to point out the advanced computing systems’ optimization research developed by The Advanced Computer Architecture and Processing Systems Research Centre (ACAPS) from “Lucian Blaga” University of Sibiu, Romania. Multi-objec…
-
GOLD MINING: ECONOMIC DEVELOPMENT VERSUS SUSTAINABLE DEVELOPMENT
Victor ARAD, Susana ARAD, Vlad COSMA
Against the prolonged economic crisis, the mining resources have regained the investors' attention. Demand for gold continues to increase worldwide and the high price of gold ounce compared with historical values, indicating a favorable global context of the …
-
REPROIECTAREA PENTRU MASĂ MINIMĂ A STRUCTURILOR SUDATE PENTRU AVIOANELE UȘOARE– STUDIU DE CAZ
Drd. ing. Gabriel DIMA, Prof. dr. ing. Ion BALCU, Angi NORBERT
Designul pentru masă minimă reprezintă o cerinţă definitorie pentru structurile aeronavelor. Articolul prezintă un studiu de caz, legat de ușurarea structurii fuselajului unui avion ușor prin reproiectarea punctelor de joncţiune cu aripa, respectiv trenul de …
-
CALCULUL DE REZISTENŢĂ ŞI SIMULAREA COMPORTĂRII MECANICE A UNEI STRUCTURI METALICE CU ROL DE ACOPERIŞ FORMATĂ DIN GRINZI CU ZĂBRELE DE TIP DREPTUNGHIULAR
Conf. dr. ing. Camelia CERBU, Ing. Alexandru HARAPU
Lucrarea prezintă calculul de rezistenţă și modelarea cu elemente finite a unei structuri din oţel formată din șase grinzi cu zăbrele de tip dreptunghiular. Mai întâi, dimensiunile de gabarit și geometria grinzii cu zăbrele s-au stabilit utilizând breviare de…
-
FASCINAŢIA STRUCTURILOR DIN LEMN
Șef lucrări dr. ing. Mariana Domnica STANCIU1, Prof. univ. dr. ing. Ioan CURTU, Prof. univ. dr. ing. Nicolae ILIAȘ
Lemnul și produsele pe bază de lemn sunt folosite din timpuri imemoriale, împărţind cu piatra și argila gloria de a fi prilejuit nașterea primelor unelte, a primelor locuinţe, a primelor mijloace de apărare, a primelor instrumente muzicale și artistice, artic…
-
MANAGEMENTUL INFORMAŢIEI JURIDICE PRIN FOLOSIREA CODURILOR QR
Drd. Ana Maria CORNELIA, Prof. dr. ing., dr. marketing Angela REPANOVICI
În societatea informaţională, e-serviciile privind informarea juridică destinate cetăţenilor sunt oferite prin platforme disponibile online, care permit accesul rapid, pe bază de autentificare, la o colecţie impresionantă de legislaţie, jurisprudenţă și doctr…
-
ANALYZE OF THE WIND LOAD INFLUENCES ON THE SHAPE TALL BUILDING AND SURFACES OPTIMIZATION USING COMPUTER FLUID DYNAMICS METHOD
Lecturer eng. Ioan-Sorin LEOVEANU, PhD., Assoc. prof. eng. Eva KORMANÍKOVÁ, PhD.(Slovacia), Assis. prof. eng. Kamila KOTRASOVÁ, PhD (Slovacia)
Una dintre problemele majore întâlnite la proiectarea construcţiilor înalte o constitue încărcarea produsă de vânt pe suprafaţa exterioară a clădirii. De regulă, aceste încărcări sunt stabilite experimental, în tunelele de vint, unde se lucrează pe modele la …
