Cenusa de zinc - sursa secundara de zinc

Autor/autori: Petru Negrea, Lavinia Lupa, Dan Visoiu, Raul Brauner, Mihaela Ciopec, Cornelia Muntean, Adina Negrea

Rezumat: Sursele secundare de metale se impart in doua clase: deseuri noi si deseuri vechi. Prima clasa se refera la deseurile metalice generate in timpul unui proces industrial, fie de la producatorii de metale, fie din fabricile ce utilizeaza metalele. Deoarece deseurile noi se afla in interiorul fabricii, calitatea (compozitia chimica) este in general bine cunoscuta si omogena, astfel ca acest metal se poate reintroduce in ciclul de productie. Deseurile vechi sau scoase din uz se refera la metalele colectate dupa utilizare in economie sub forma de infrastructuri vechi, echipamente industriale sau bunuri de consum. Aceste deseuri sunt mai mult eterogene si adesea sunt formate din amestecuri de metale, aliaje si nemetale. Mai mult, amestecarea acestora face recuperarea dificila, reducand valoarea de pe piata a materialului reciclat cu fiecare ciclu de reciclare. Cenusa de zinc rezultata in baile de zincare termica este o sursa secundara importanta de zinc. In aceasta lucrare sunt prezentat e posibilitati de recuperare a zincului din cenusa de zinc prin procedee hidrometalurgice ce au urmarit solubilizarea zincului in solutii de acid clorhidric, acid sulfuric si acid acetic. Cercetarile efectuate au condus la stabilirea conditiilor optime de extractie a zincului din cenusa.

Cuvinte cheie: deseuri, recuperare, valorificare, zinc

 

DOWNLOAD PDF